Cont
SCEC 2023

Spectacol și în a doua reuniune de finale a Campionatelor Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori de la Bacău

Comunicate de presa 21 mar. 2019

Ziua a doua a Campionatelor Naționale de înot pentru seniori, tineret și juniori de la Bacău a programat joi, 21 martie 2019, o nouă serie de curse extrem de interesante și disputate.
Chiar dacă întrecerile de joi nu au adus niciun nou record național, asta nu înseamnă că spectacolul a lipsit din bazin. Spectatorii prezenți în număr mare în bazinul de înot din Bacău au asistat joi seara la a doua reuniune de finale de mare luptă, unele mai palpitante decât celelalte.
Remarcatul serii a fost Martin Daniel Cristian. Legitimat la CSM Bacău, Martin Daniel Cristian s-a impus joi în două finale: la 100 m liber masculin (50:15) și la 200 m fluture masculin (2:02:20).
Tot joi seara au avut loc și două finale de anduranță. La 800 m liber masculin s-a impus Scarlat Bogdan Andrei, de la CS Dinamo, cu timpul de 8:05:16, în timp ce proba de 1.500 m liber feminin i-a revenit sportivei Spînu Clara Andreea, de la CSS Ploiești, cu timpul de 17:19:10.
Rezultatele complete ale zilei a doua de concurs de la Bacău pot fi văzute pe www.frnpm.ro și www.swimming.ro.
Programul următoarelor zile de întreceri din orașul lui Bacovia poate fi văzut pe www.frnpm.ro și www.swimming.ro.