Cont
EJDC 2022

Sosire emoționantă a înotătorilor români de la Campionatul Mondial de la Budapesta

Comunicate de presa 26 iun. 2022

După o săptămână în care ne-au adus bucurii nemăsurate, David Popovici și Robert Glință, alături de oamenii din staff-ul tehnic – Adrian Rădulescu, Dragoș Luscan, Valentin Grigoraș și Silviu Anastase – au sosit în această seară în țară de la Budapesta, acolo unde au participat la Campionatul Mondial de înot pentru seniori în bazin de 50 m.

La Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, aceștia au fost întâmpinați de către ministrul tineretului și sportului, Eduard Novak, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, de președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, de secretarul general al FRNPM, Matei Giurcăneanu, de membrii ai familiilor, rude, prieteni, dar și de către un număr impresionant de reprezentanți ai mass-media.

“Trebuie să recunosc. Nu sunt obișnuit cu atât de multă lume și cu atât de multă atenție. Le mulțumesc celor care au crezut în mine, celor care au fost alături de mine și care m-au susținut să ajung până aici. Mulțumesc tuturor românilor, care au stat cu sufletul la gură la TV, celor din tribune. A fost superb. Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături de mine. Mulțumesc! Am vrut să devin cel mai bun din lume. Cel mai mare vis al meu din punct de vedere profesional este să devin cel mai rapid din istorie. Ar fi super dacă aș reuși într-o probă, mai super dacă reușesc în mai multe. Un alt vis este să inspir cât mai multă lume. Acum abia aștept să concurez la Europenele de juniori. Vreau să mă simt cum s-au simțit sportivii maghiari acum. Vreau ca tribuna să fie cât mai gălăgioasă, să ne strige numele când avem o probă. Vrem să ne simțit cu adevărat speciali! Cu siguranță vor fi niște Europene memorabile!”, a declarat David Popovici.

“Sunt recunoscător. Vă mulțumesc pentru toată susținerea. Acest campionat s-a simțit altfel. Niciodată nu m-am simțit atât de special. Iar acest lucru s-a datorat și lui David, care a reușit rezultate excepționale. Îți mulțumesc ție, David, că sunt contemporan cu tine, și vă mulțumesc și vouă, tuturor”, a spus Robert Glință.

“Am emoții foarte mari. Felicit întreaga echipă de înot a României care ne-a reprezentat cu cinste la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Sper ca în continuare să fiți alături de toți sportivii din înotul românesc. Ei merită toată aprecierea pentru toată munca depusă. Mulțumesc MTS pentru sprijinul acordat. Mulțumesc COSR pentru relația de colaborare extraordinară. Felicitări, dragi părinți. Bravo! Sănătate multă și vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru acești sportivi. Felicitări tuturor!
De mâine ne continuăm treaba în organizarea Campionatului European de înot pentru juniori. Mai sunt multe de făcut, dar sunt sigură că vom fi gata la ora de start. Vă aștept în număr cât mai mare la Otopeni, între 5 și 10 iulie, pentru a-i susține pe toți sportivii români care ne vor reprezenta la această importantă competiție”, a declarat Camelia Potec.

La Campionatele Mondiale de înot pentru seniori în bazin de 50 m de la Budapesta, România a obținut două medalii de aur prin David Popovici – la 100 m și 200 m liber, și a mai fost în alte două finale prin Robert Glință – locul 5 la 50 m spate și locul 8 la 100 m spate.

GALERIE FOTO de la sosire puteți vedea accesând link-ul de AICI.

FELICITĂRI, DAVID!
FELICITĂRI ROBERT!
Felicitări tuturor membrilor din staff-urile celor doi sportivi!
Toată România este mândră de tine!
FOTO: COSR și MTS