Rezultat excelent la Mondialele de seniori de la Gwangju: Angelica Muscalu și Antonia Pavel – locul 11 la sărituri sincron de la platformă!
În orașul sud-coreean Gwangju au loc, în perioada 12-28 iulie 2019, întrecerile unei noi ediții a Campionatelor Mondiale de natație pentru seniori.
România este prezentă la competiția din Asia cu o delegație formată din nouă sportivi (înotători și săritori), șapte persoane în colectivul tehnic și doi oficiali, iar duminică, 14 iulie 2019, țara noastră a bifat prima performanță.
La doar 15 și 16 ani, Angelica Muscalu și Antonia Pavel au reușit un rezultat excelent – locul 11 în finala mondială de seniori în proba de sărituri sincron de la platformă.
Iar această performanță vine după ce în 2018, la Campionatele Mondiale de juniori de la Kiev, Angelica Muscalu și Antonia Pavel au cucerit medalia de bronz.
La Gwangju, Angelica Muscalu și Antonia Pavel au totalizat 260.82 puncte și ne dau spernațe să privim cu încredere spre următoarele competiții la care ele vor lua parte.
Angelica Muscalu și Antonia Pavel sunt pregătite de către antrenorul Adrian Cherciu.