Performerii anului 2024 au fost premiați la Festivitatea „Campionii Natației”
Anul 2024 a fost unul fantastic pentru natația și pentru pentatlonul modern românesc. Cu medalii cucerite la toate competițiile majore, natația și pentatlonul modern din țara noastră au fost la înălțime anul trecut, iar azi Federația Română de Natație și Pentatlon Modern și-a celebrat performerii în cadrul unui eveniment deosebit.
Festivitatea „Campionii Natației” a reunit la Palatul Regal din București sportivii, antrenorii și tehnicienii care prin rezultatele lor de anul trecut ne-au oferit numai motive de bucurie.
Premii de excelență pentru anul 2024 au primit:
ÎNOT
Sportivi: Robert Badea, Vlad Mihalache, Vlad Stancu, Denis Popescu, Andrei Theodor Proca, Darius Coman, Alexandru Constantinescu, Matei State, Patrick Dinu, Richard Szilágyi, Rebecca Diaconescu, Irina Preda, Brigitta Vass, Daria Silișteanu, Aissia Prisecariu, Denisa Bacalu, Diana Stiger, Ana Maria Sibișeanu, Ioana Știrbu.
David Popovici a fost desemnat SPORTIVUL ANULUI.
Antrenori: Silviu Anastase- antrenor federal înot, Iulia Becheru, Mircea Purcaru, Bogdan Stroe, Luis Lăcătuș, Bogdan Văleanu, Andrei Pinticanu, Viorel Ciobanu, Gabriel Cojocaru, Radu Claudiu, Eduard Câșlaru, Lorena Diaconescu, Valentina Brat și doamna doctor Mădălina Ovricenco.
Adrian Rădulescu a primit titlul de ANTRENORUL ANULUI.
Colectiv tehnic David Popovici:
Dragoș Luscan – antrenor secund,
Valentin Grigoraș – kinetoterapeut,
Marcel Ivan – psiholog,
Omer Șenol-Emin – medic sportiv.
SĂRITURI ÎN APĂ
Sportivi: Cătălin Preda, Constantin Popovici, Alexandru Avasiloae, Amelie Foerster, Angelica Muscalu, Ioana Cîrcu, Ellahi Nazanin.
Antrenori: Adrian Gavriliu, Florin Avasiloae, Claudia Angelescu.
PENTATLON MODERN
Sportivi: Ion Alexandru Nicolae, Bogdan Vîlcescu, Eduard Păuleț, Erik Krausz, Bogdan Toader, Alexandra Constantinescu.
Antrenori: Alexandru Molnar Diaconu, Dragoș Pintilie, Gyula Gallovits.
Premii de excelență au primit, totodată, și membrii Biroului Federal: Diana Mocanu-Adetu, Carmen Bunaciu, Răzvan Florea, Dan Ardelean și Marius Grigore.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern mulțumește Agenției Naționale pentru Sport pentru contribuția semnificativă adusă la dezvoltarea și promovarea natației și pentatlonului modern românesc și Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru tot sprijinul acordat și pentru contribuția la rezultatele remarcabile obținute de sportivii noștri în 2024!
Întreaga recunoștință a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern se îndreaptă către Casa Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, pentru Înaltul Patronaj acordat Federației. Suntem onorați pentru interesul, susținerea constantă și încrederea acordată natației și pentatlonului modern.
Partenerilor noștri — Perla Harghitei, Gold Nutrition, Bograve, Seratel, Arena România — le mulțumim și le transmitem aprecierile noastre pentru parteneriatul de lungă durată dezvoltat în ultimii ani, iar companiilor Flavours și MyGold le mulțumim pentru susținerea oferită cu ocazia acestui eveniment.
Ne-am bucurat de prezența și interesul jurnaliștilor sportivi și al reprezentanților mass-media și îi asigurăm de întreaga noastră considerație.
Le adresăm, de asemenea, membrilor familiei natației și pentatlonului modern românesc felicitări și mulțumiri pentru remarcabilele rezultate obținute în anul 2024 și îi încurajăm pe toți susținătorii să fie alături de noi începând de mâine, la debutul Campionatului Național de Înot pentru Seniori, Tineret, Juniori I-II, care se desfășoară la Complexul Sportiv de Natație Otopeni.