Cont
SCEC 2023

Ovidiu Galeru: „Încă de la vârsta de 16 ani mi-am dorit să devin antrenor. M-am îndrăgostit iremediabil de înot!”

Comunicate de presa 29 apr. 2021

Au una dintre cele mai grele, dar, în același timp, și una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Sunt oamenii care stau aproape în permanență în umbră, pe marginea bazinului, cu cronometrul în mână, cu sfaturile mereu la ei și cu inimile bătând la maximum în timpul curselor. Ei sunt antrenorii de înot, oamenii care formează următoarele generații de campioni.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă propune, prin intermediul unei noi serii de interviuri, să-i cunoașteți pe oamenii care construiesc viitorul acestui sport în țara noastră.
Azi, 29 aprilie 2021, răspunde întrebărilor Ovidiu Galeru, de la clubul Steaua București.

De ce ați ales meseria de antrenor?
Încă de la vârsta de 16 ani mi-am dorit să devin antrenor și am făcut totul pentru a-mi îndeplinit visul. Motivul? M-am îndrăgostit iremediabil de înot.

Care este cea mai frumoasă parte a meseriei de antrenor?
Succesul, rezultatele planificate și realizate, îndeplinirea unor vise care, în ceea ce mă privește, au fost îndeplinite în mare parte. Dar continuăm să visăm.

Dar cea mai grea?
Atunci când vrei să muncești, dar factori care nu depind de tine te limitează.

Ce îi spuneți unui copil care dorește să înceapă practicarea înotului?
Trebuie să facă înot pentru că așa își dorește el, nu altcineva.

Ce calități trebuie să aiba un copil pentru a reuși în acest sport?
Sunt un cumul de calități care favorizează performanța. Dar toate acestea se subordonează celei mai importante: DISCIPLINA.

Cum vă autocaracterizați?
Onest și dedicat meseriei de antrenor.

Ce pasiuni aveți? Ce faceți în timpul liber?
Îmi place să petrec timp cu familia și, atunci când am timp, să practic sporturi precum snowboarding, wakeboarding și kitesurfing.