Nicoleta Angelica Muscalu concurează azi în preliminarii la platformă, la Campionatul Mondial de la Budapesta
Probele de înot s-au încheiat ieri, dar România nu și-a spus ultimul cuvânt la Campionatul Mondial de natație, ediția Budapesta 2022. Astăzi, în capitala Ungariei încep probele de sărituri, iar țara noastră doi reprezentanți la platformă (10 m): Nicoleta Angelica Muscalu și Constantin Popovici.
Prima intră în competiție Nicoleta Angelica Muscalu, în preliminarii, de la ora 13:00, ora României. În vârstă de 18 ani, sportiva pregătită de Adrian Cherciu, se află la a doua participare la un Campionat Mondial de seniori.
În urmă cu doi ani, în Coreea de Sud, Nicoleta Angelica Muscalu s-a clasat pe locul 16 la platformă.
Evoluția sportivei noastre poate fi urmărită live în link-ul de AICI.
Semifinala în proba feminină la platformă este programată diseară, la ora 20:00, ora României, iar finala va avea loc luni, 27 iunie 2022, tot de la ora 20:00.
MULT SUCCES, ANGELICA!