Cont
SCEC 2023

Mihai Gergely: “Am început înotul la cinci ani și mi-ar plăcea să joc în Baywatch!”

Comunicate de presa 18 ian. 2021

Sunt tineri, ambițioși, talentați și muncitori. Și, pe deasupra, fac și sport de performanță. Zi de zi sunt în bazin și muncesc pentru visul lor. Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă prezintă, prin intermediul unei serii de interviuri, câțiva dintre cei mai talentanți tineri înotători români.
Luni, 18 ianuarie 2021, răspunde întrebărilor Mihai Gergely, de la CSM Cluj Napoca.

Spune-mi trei calități și trei defecte ale tale.
Calități: mă mobilizez foarte bine psihic în momentele importante, punctual, determinat. Singurul defect la care mă pot gândi este încăpățânarea.

Cum a fost primul contact cu acest sport (natația)?
Am început înotul la 5 ani din cauza unei probleme de sănătate.

Care este cea mai mare calitate a antrenorului tău?
Adaptabilitatea.

Care este mâncarea ta preferată?
Carnea de vită.

Ce titlu are ultima carte citită?
Ted Talks.

Dacă ar fi să mulțumești cuiva și să-ți exprimi aprecierea pentru cine ai face acest lucru în mod deosebit și de ce?
Părinților mei. Și deja le-am mulțumit. Fără ei nu aș fi reușit să fac nimic.

În ce film ți-ar plăcea să joci?
Baywatch.

Unde te vezi peste zece ani?
Mă văd fericit și cu toate obiectivele îndeplinite.

Ai vreun model în cariera sportivă pe care îl urmezi/apreciezi?
Nu. Nu am pe nimeni.

Marele tău vis ca și sportiv este…
Să ridic steagul României pe prima treapta a podiumului la o competiție majoră.