Interviu cu o mare campioană de Ziua Europei. Tamara Costache: “Medalia cucerită la Mondialele din 1986 mi-e cea mai dragă!”

În fiecare an, de Ziua Europei (9 mai) sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Azi, 9 mai 2020, de Ziua Europei, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă oferă un cadou special: un interviu cu Tamara Costache, una dintre cele mai mari campioane ale natației românești.
Cea dintâi campioană mondială – aur la 50 m liber la Madrid 1986 – și prima și singura recordmenă mondială a înotului din țara noastră, Tamara Costache a cucerit și aurul european în 1987, la Strasbourg, tot la 50 m liber.
În prezent antrenor-coordonator al secției de înot de la CSM Ploiești, acolo unde se dedică în totalitate creșterii de noi campioni, Tamara a acceptat cu amabilitate să răspundă la câteva întrebări pentru site-ul oficial al FRNPM cu ocazia Zilei Europei.

Sunteți prima campioană mondială și europeană de seniori din istoria înotului românesc. Ce reprezintă acest lucru pentru dumneavoastră?
Nu pot decât să mă bucur că am putut rămâne în istoria înotului românesc prin aceste titluri. Pot spune că toată munca, toate sacrificiile mi-au fost răsplătite din plin.

Vă mai aduceți aminte cum ați ajuns la înot?
Primii pași într-un bazin i-am făcut la cinci ani, când tata m-a dus cu sora mea mai mare să o văd cum înoată. Au urmat câteva ore de inițiere și la șase ani, când am început școala, cursurile școlare s-au îmbinat cu orele de înot. Am urmat o școală cu profil de înot din cartierul unde locuiam la acea vreme. Cu trecerea anilor, sita a cernut și mie îmi plăcea tot mai mult ceea ce făceam. Au urmat titluri naționale câștigate, recorduri doborâte, cupe adjudecate și tot ceea ce a urmat.

În afară de medalii, ce alte satisfacții v-a oferit practicarea înotului de performanță?
În acea vreme era mare lucru să poți să ieși din țară. Din acest punct de vedere, sportivii au fost favorizați. Odată ce atingeai un anumit nivel, puteai să participi la competiții internaționale, să demonstrezi că nu doar în țară ești valoros. Ca mulți români, am visat să văd America, am visat să vizitez multe țări, să cunosc oameni noi. Iar înotul mi-a oferit această șansă. Și m-am simțit norocoasă că sportul m-a ajutat să-mi îndeplinesc aceste vise.

Care este cea mai dragă medalie pe care ați cucerit-o?
Proba mea, de 50 m liber, a fost pentru prima oară introdusă într-un Campionat Mondial în 1986, exact în anul meu de debut la o astfel de competiție. Mi-a picat ca o mănușă. Medalia de aur cucerită atunci, încununată și cu un record mondial, mi-e cea mai dragă. Nu cred că îți poți dori mai mult de la o participare la un Campionat Mondial.

Sunteți antrenoare la CSM Ploiești. Ce ne puteți spune despre copiii pe care-i pregătiți?
În 2014 s-a înființat secția de natație la CSM Ploiesti, iar eu am fost numită antrenor coordonator al secției. Totul a început de la zero, mai exact de la învățarea înotului, inițiere, selecție. Copiii pe care îi avem acum au crescut odată cu noi. Suntem o mică familie. Mă bucur să văd că încă mai sunt copii care își sacrifică timpul liber, copilăria pentru a face sport, că încă mai visează sa ajungă la Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice. Din partea mea au tot sprijinul și toată dedicația. Nu pot să nu menționez și faptul că avem alături un grup important de părinți care ne susțin cu tot ce pot.

Ce sfat le dați tinerilor din ziua de azi care practică înotul?
Pentru copiii care fac înot nu pot să le spun decât să vină la bazin cu zâmbetul pe buze, sa aibă încredere că acolo vor găsi specialiști, oameni dedicați, care îi vor face sportivi în adevăratul sens al cuvântului. Să nu se sperie când dau de greu pentru că victoria este mult mai dulce decât sudoarea.