Cont
SCEC 2023

George Rațiu: “Sunt mereu pozitiv și competitiv și vreau să găsesc tot timpul plăcere în ceea ce fac!”

Comunicate de presa 05 mar. 2021

Bazinul de înot este a doua lor casă. Trudesc ore întregi la fiecare antrenament pentru a deveni mai buni, pentru a opri cronometele mai repede, pentru a urca cât mai sus la fiecare competiție. Și speră ca într-o zi să scrie istorie pentru natația din România.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă prezintă o nouă serie de sportivi de perspectivă, iar vineri, 5 martie 2021, răspunde George Rațiu, de la clubul Steaua București, pregătit de antrenorul Ovidiu Galeru.

Ce îți spui când te afli pe marginea bazinului, înaintea unei curse importante?
Înaintea de o cursă importantă încerc să mă liniștesc și să îmi imaginez cursa. De asemenea, am discuție cu mine în care mă încurajez și îmi impun să fiu pozitiv.

Care crezi că este calitatea care te ajută cel mai mult să performezi în sport?
Aș putea spune faptul că sunt mereu pozitiv și competitiv și vreau să găsesc tot timpul plăcere în ceea ce fac.

Ce alt sport mai faci în timpul liber?
De când am fost mic mi-a plăcut să practic și alte sporturi pe lângă înot, precum fotbal sau baschet. Acestea sunt două sporturi care îmi ocupă timpul meu liber.

Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai schimba în viața ta?
Din punctul meu de vedere, nu aș schimba. Îmi place să mă mulțumesc cu ceea ce am.

Ce sfat ai da unui copil care dorește să practice acest sport?
Să fie mereu lucid și să își urmeze visul chiar dacă câteodată nu toate merg conform planului.

Cum arată week-end-ul ideal pentru tine?
Weekend-urile mele diferă mereu. Nu am un tipar pentru un weekend perfect. Mi-ar plăcea să mă odihnesc în unele, iar în altele prefer să ies cu prietenii.

Care este dorința ta pentru acest an?
Îmi doresc să devin mai bun cu fiecare zi care trece.

Ce ți-ar plăcea să colecționezi, dar nu ai avut timp/posibilitatea până acum?
Îmi place să colecționez căști/tricouri de la alte echipe naționale de polo de peste tot din lume. Am câteva, dar sper să îmi îmbogățesc colecția în viitor.