David Popovici, două locuri întâi la Euro Meet Luxemburg
Comunicate de presa
29 ian. 2024
Înotătorul român David Popovici a început cu dreptul anul 2024, unul la mijlocul căruia sunt programate întrecerile Jocurilor Olimpice de la Paris.
La finalul săptămânii trecute, între 26 și 28 ianuarie, David a participat la ediția a 24-a a concursului internațional de înot Euro Meet, din Luxemburg, și a câștigat probele de 100 m și 200 m liber.
Sâmbătă, elevul antrenorului Adrian Rădulescu a terminat primul finala A a probei de 200 m liber, cu timpul de 1:46,19 min., iar duminică s-a impus în proba de 100 m liber, cu timpul de 48.01 s, nou record al competiției.
FELICITĂRI, DAVID!
FELICITĂRI, ADRIAN!