Constantin Popovici a realizat baremul pentru Campionatele Europene
Comunicate de presa
03 apr. 2021
Ziua a doua a Campionatului Național de sărituri în apă de la Bacău i-a adus lui Constantin Popovici un rezultat excelent.
Legitimat la clubul Steaua București, Constantin a câștigat sâmbătă, 3 aprilie 2021, proba de sărituri de la platformă cu un total de 440.50 puncte. Acesta reprezintă, pe lângă medalia aur și titlul de campion național, și realizarea baremului de calificare pentru Campionatul European de la Budapesta, din perioada 10-16 mai 2021.
Constantin Popovici este pregătit de către antrenorul Florin Avasiloaie.
Tot în cadrul concursului de la Bacău, sportivul Alexandru Avasiloaie a realizat baremurile de calificare la Campionatul European de tineret, la platformă, trambulină de 1 m și trambulină de 3 m.