Cont
SCEC 2023

Claudia Gâdea: “Viitorii înotători să aibă răbdare, să se bucure de sport și să sărbătorească fiecare victorie”

Comunicate de presa 24 feb. 2021

Bazinul de înot este a doua lor casă. Trudesc ore întregi la fiecare antrenament pentru a deveni mai buni, pentru a opri cronometele mai repede, pentru a urca cât mai sus la fiecare competiție. Și speră ca într-o zi să scrie istorie pentru natația din România.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă prezintă o nouă serie de sportivi de perspectivă, iar miercuri, 24 februarie 2021, răspunde întrebărilor Claudia Gâdea, de la clubul Steaua București, pregătită de Adrian Rădulescu.

Ce îți spui când te afli pe marginea bazinului, înaintea unei curse importante?
Înaintea unei curse importante am mereu emoții, dar îmi păstrez calmul și mă concentrez pe ceea ce am de făcut. Înaintea celor mai bune curse ale mele am avut încredere în ceea ce pot să realizez și mi-am spus doar să fac ceea ce știu cel mai bine, ce am exersat zi de zi în antrenament.

Care crezi că este calitatea care te ajută cel mai mult să performezi în sport?
Cred că este nevoie de mai multe calități ca să performezi în orice domeniu și mai ales în sport. Cea care îmi vine acum în minte este perseverența.

Ce alt sport mai faci în timpul liber?
Nu practic un alt sport în timpul liber.

Dacă ai avea o baghetă magică, ce ai schimba în viața ta?
Sunt cu singuranță anumite lucruri pe care mi-aș dori să le schimb, dacă ar exista o astfel de baghetă magică. Dar realist vorbind, știu că acest lucru nu este posibil. Astfel, mă concentrez doar pe lucrurile pe care le pot controla în prezent.

Ce sfat ai da unui copil care dorește să practice acest sport?
Sfatul meu pentru viitorii înotători este să aibă rabdare, să se bucure de sport și să sărbătorească fiecare victorie.

Cum arată week-end-ul ideal pentru tine?
Weekend-ul ideal pentru mine este un echilibru între odihnă, relaxare și activități care îmi reîncarcă bateriile. Cu siguranță aici intră și timp petrecut cu animăluțele mele de companie.

Care este dorința ta pentru acest an?
Pentru 2021 îmi doresc progres, îmi doresc să dau tot ce am mai bun și să realizez ceea ce nu am avut ocazia în 2020. La înot am obiectivele stabilite de ceva timp pentru acest an și lucrez în fiecare zi, alături de echipa mea, pentru a le atinge.

Ce ți-ar plăcea să colecționezi, dar nu ai avut timp/posibilitatea până acum?
Nu cred că există ceva ce mi-aș dori să colecționez.