Ciprian Glință: “Am simțit emoții puternice”
Ciprian Glință a avut parte de emoții puternice la Campionatele Europene de la Budapesta. Părinte și antrenor al primului campion european de seniori al natației românești, în probele masculine, Ciprian a povestit într-un interviu pentru site-ul oficial al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern cum a trăit succesul lui Robert din Duna Arena.
Ce ați simțit în momentul în care Robert a devenit cel mai bun din Europa în proba de 100 m spate?
Am simțit emoții puternice în calitate de părinte, dar și de antrenor. Și am simțit dorința și speranța de a continua performanța.
Ce credeți că a contat cel mai mult în reușita din finala de la 100 m spate?
În primul rând, atitudinea pe care a avut-o în finală și, bineînțeles, pregătirea anterioară multilaterală și susținută de toți cei care fac parte din staff-ul său.
Care au fost gândurile dumneavoastră pe parcursul finalei care i-a adus medalia de aur?
Mi-au venit în minte flash-uri din pregatirea lui, în care-l vedeam cum își depășește limitele prin multă ambiție și strângând din dinți.