CAMPIONATUL MONDIAL DE SĂRITURI ÎN APĂ DE JUNIORI - MONTREAL 2022. Amelie Forster s-a calificat în finala de la platformă individual!
Primele vești bune pentru România au venit încă din cea dintâi zi de la Montreal, de la Campionatul Mondial de sărituri în apă pentru juniori.
Luni seara, 28 noiembrie, Amelie Forster s-a calificat în finala de la platformă individual.
Aflată la prima participare la o asemenea competiție, sportiva noastră în vârstă de 15 ani, care este pregătită de antrenorul Florin Avasiloae, a încheiat cele șapte sărituri din preliminarii cu un total de 262.25 puncte și s-a calificat în marea finală de pe poziția a noua!
Finala este programată la noapte, la ora 1:25, ora României, și poate fi urmărită accesând link-ul de AICI.
Tot azi, în deschiderea competiției din Canada, România s-a clasat pe locul 9 în Team Event, cu un total de 305.35 puncte. Pentru țara noastră cu concurat: Alexandru Avasiloae, Ellahi Nazanin, Ioana Cârcu și Amelie Foster.
FELICITĂRI ȘI SUCCES ÎN FINALĂ!