Campionatul European Roma 2022. David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 m liber cu un nou record al competiției!
Senzațional debut pentru delegația României la Campionatul European de natație seniori de la Roma. Vineri dimineața, 12 august 2022, David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp – 47.20 secunde – ceea ce reprezintă și un nou record al competiției!
Vechiul record, de 47.31 secunde, îi aparținea rusului Kliment Kolesnikov, și data din 19 mai 2021.
Ceilalți patru sportivi români care au concurat azi dimineață la Roma s-au oprit în serii. Rezultatele complete ale înotătorilor noștri din sesiunea de dimineață sunt următoarele:
100 m liber – David Popovici – 47.20 s – s-a calificat în semifinale cu un nou record al competiției;
50 m fluture - Victorița Alexandra Bogdăneci – 28.01 s – s-a oprit în serii;
100 m liber - George-Alexandru Stoica-Constantin – 50.01 s - s-a oprit în serii;
100 m liber –Patrick Sebastian Dinu – 50.59 s - s-a oprit în serii;
100 m liber – Mihai Gergely – 50.90 s - s-a oprit în serii.
Diseară, de la ora 19:33, David Popovici va evolua în semifinalele probei de 100 m liber. Cursa sa va fi transmisă LIVE pe TVR 1.
Programul și rezultatele LIVE ale competiției din capitala Italiei pot fi văzute AICI.
FELICITĂRI TUTUROR!
HAI ROMÂNIA!