CAMPIONATUL EUROPEAN DE ÎNOT PENTRU JUNIORI. David Popovici a câștigat medalia de AUR la 100 m liber
Campionatul European de Înot pentru Juniori 2022
10 iul. 2022
Dominant de la un capăt la altul! Așa a fost David Popovici la această ediție a Campionatului European de înot pentru juniori, ediția a 49-a.
Duminică seara, sportivul român în vârstă de 17 ani și-a încheiat triumfător evoluția în bazinul din incinta Complexului Sportiv de Natație Otopeni și a cucerit medalia de aur în proba regină a competiției, cea de 100 m liber masculin.
David a parcurs cele două lungimi de bazin în 47.69 de secunde și urcă pentru a cincea oară pe podiumul Campionatului European de înot pentru juniori.
Bilantul său la această competiție: patru medalii de aur (50 m liber, 100 m liber, 200 m liber, ștafeta 4x100 m liber masculin) și una de argint (stafeta combinată 4x100 m liber).
FELICITĂRI, DAVID!