Cont
SCEC 2023

Camelia Potec: "Anul acesta avem cea mai numeroasă participare la Campionatele Internaționale"

Rezultate Competitii 24 mai 2018

Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, a vorbit, în exclusivitate pentru www.frnpm.ro, despre cea de-a patra ediție a Campionatelor Naționale de înot ale României.

"Mă bucur de faptul că, în acest an, la București, la Internaționalele României, avem cea mai numeroasă participare dintre toate cele patru ediții pe care le-am organizat consecutiv. Avem peste 400 de sportivi pe listele de start, din 9 țări, dintre aceștia mai mult de 60 fiind de peste hotare. Printre numele de rezonanţă de peste hotare se numără sportivii din echipa Lituaniei, Danas Rapsys, campion european de juniori în bazin scurt şi campion la Jocurile Universitare, Andrius Sidlauskas, campion mondial de juniori şi finalist la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta. De asemenea, în lotul Republicii Moldova se regăseşte Tatiana Salcuţan, medaliată cu argint la Campionatele Europene de juniori, iar din Turcia vine Viktoria Zeynep Guneş, campioană europeană în bazin scurt, campioană universitară şi participantă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Lor li se adaugă sportivi români valoroși și promițători, care au nevoie de competiții tari. Performanţele înregistrate la Bucureşti sunt recunoscute şi omologate de FINA, deci sportivii români și străini îşi pot realiza baremurile pentru Campionatele Europene şi pentru Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires.

Consider că am crescut constant, atât pe plan organizatoric, cât și sportiv. Prin eforturile pe care le facem pentru organizarea acestui eveniment, dorim să oferim șansa sportivilor români să se remarce la ei acasă, să facă timpi buni, să obțină baremuri de calificare și să își depășească limitele. Considerăm că și pentru România imaginea oferită de Campionatele Internaționale de înot este una foarte bună, acesta fiind un eveniment sportiv de notorietate.

Mă bucură că am reușit încă din prima zi să cucerim 40 de medalii, la seniori și juniori. De asemenea mă bucură recordurile naționale stabilite de Huszar Ingrid și Leon Stan, precum și baremul de Europene al Iuliei Dascăl. Îi felicit pe toți sportivii și antrenorii lor pentru aceste performanțe.  

Doresc să mulțumesc Ministerului Tineretului și Sportului pentru sprijinul acordat în vederea organizării Campionatelor Internaționale de înot ale României. Mulțumesc și partenerului media, TVR, care va transmite în direct competiția. În egală măsură, mulțumesc și sunt recunoscătoare tuturor partenerilor, pe care doresc să îi și enumăr: Aqua Carpatica, Mercedes, Bograve, Myrtha Pools, Isostar, Adeplast, Seratel, Campofrio,  Kober, Arena și Caldo Privat Security. Mulțumesc, pe această cale, gazdei noastre CS Dinamo București, dar și tuturor cluburilor afiliate la FRNPM care au înțeles importanța acestui demers organizatoric și ne-au ajutat necondiționat.

Sper să avem mulți spectatori în tribună, mulți telespectatori în fața micilor ecrane și toată lumea să se bucure de această a patra ediție a Campionatelor Internaționale de înot ale României", a spus Camelia Potec.

La festivitatea de deschidere a Campionatelor Internaționale de înot ale României, Camelia Potec a fost însoțită de către secretarul de stat din MTS, Cosmin Butuza (foto).