Azi are loc festivitatea de deschidere la Jocurile Olimpice Tokyo 2020!
Momentul mult-așteptat a sosit. Azi, de la ora 14:00 (în direct la TVR 1), va avea loc festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice Tokyo 2020. Amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus, Jocurile Olimpice pornesc la drum în condiții cu totul și cu totul speciale.
De-a lungul istoriei, România a cucerit nouă medalii în probele de înot la Jocurile Olimpice.
Fără spectatori în tribune, cu restricții dintre cele mai dure, Jocurile Olimpice de vară promit totuși un spectacol sportiv de gală, iar printre sportivii participanți se vor număra și cei 101 componenți ai Team România. În ceea ce privește înotul, România va fi reprezentată de patru sportivi: Robert Glință, Daniel Martin, David Popovici și Bianca Costea.
Tineri, valoroși și foarte ambițioși, cei patru înotători români vor încerca să calce pe urmele precedecesorilor lor, ai marilor campioni români care au scris istorie de-a lungul anilor la Jocurile Olimpice.
În total, până la Tokyo, România a cucerit nouă medalii în probele de înot: trei de aur, două de argint și patru de bronz.
Principalele repere ale prezențelor românești în probele de înot la Jocurile Olimpice sunt:
- primul sportiv român participant într-o probă de înot la Jocurile Olimpice: Iosif Novak (100 m liber) la Helsinki 1952;
- primul sportiv român finalist într-o probă de înot la Jocurile Olimpice: Alexandru Popescu (200 m future) – locul 8 la Melbourne 1956;
- Carmen Bunaciu – locul 4 la 100 m spate și 200 m spate și ștafeta de 4x100 m mixt – locul 7 la Moscova 1980;
- prima medalie pentru înotul românesc la Jocurile Olimpice – Anca Pătrășcoiu – medalie de bronz la 200 m spate la Los Angeles 1984.
- Noemi Lung – medalie de argint la 400 m mixt și medalie de bronz la 200 m mixt, la ediția de la Seul 1988;
- Sydney 2000 aduce o nouă premieră – Diana Mocanu cucerește două medalii de aur în probele de 100 m spate (1:00:21 – record olimpic) și 200 m spate. Tot la ediția din Australia, Beatrice Coadă Câșlaru a cucerit argintul la 200 m mixt și bronzul la 400 m mixt;
- La Atena 2004, Camelia Potec cucerește medalia de aur la 200 m liber. La aceeași ediție, Răzvan Florea cucerește medalia de bronz la 200 m spate și devine primul înotător român medaliat la Jocurile Olimpice.
În total, până în prezent, la toate disciplinele, sportivii români au cucerit 304 medalii la Jocurile Olimpice: 89 de aur, 94 de argint și 121 de bronz.
HAI ROMÂNIA!