Cont
SCEC 2023

Adrian Rădulescu: „Antrenorul este un pedagog. Dincolo de rezultate și antrenamente, el influențează formarea caracterului”

Comunicate de presa 22 apr. 2021

Au una dintre cele mai grele, dar, în același timp, și una dintre cele mai frumoase meserii din lume. Sunt oamenii care stau aproape în permanență în umbră, pe marginea bazinului, cu cronometrul în mână, cu sfaturile mereu la ei și cu inimile bătând la maximum în timpul curselor. Ei sunt antrenorii de înot, oamenii care formează următoarele generații de campioni.
Federația Română de Natație și Pentatlon Modern vă propune, prin intermediul unei noi serii de interviuri, să-i cunoașteți pe oamenii care construiesc viitorul acestui sport în țara noastră.
Azi, 22 aprilie 2021, răspunde întrebărilor Adrian Rădulescu, de la clubul Steaua București.

De ce ați ales meseria de antrenor?
Dupa ce am absolvit liceul, m-am îndreptat către mai multe facultăți cu profile destul de diferite. La final am ales UNEFS și nu îmi amintesc ce mi-am proiectat în acel moment pentru viitorul meu, dar cred că sunt în grafic. În momentul în care am început să profesez, mi-am creat o viziune despre ceea ce vreau să fac și lucrurile s-au așezat singure, încet și sigur. Viața le asează pe toate cum trebuie.

Care este cea mai frumoasă parte a meseriei de antrenor?
Antrenorul este un pedagog. Dincolo de rezultate și antrenamente, el influențează formarea caracterului. Mă gândesc deseori la John Wooden și versurile pe baza cărora și-a format filozofia: "No written word nor spoken plea/ Can teach our youth what they should be/ Nor all the books on all the shelves./ It's what the teachers are themselves.

Dar cea mai grea?
Pentru mine este administrarea timpului, resursa cea mai rară de care dispunem. Trebuie să gasești un echilibru între viața profesională și viața personală, atât pentru tine, cât și pentru sportivii tăi. Iar aceasta înseamnă să-ți setezi priorități și să iei decizii rapide. Nu ești responsabil doar de stabilirea pauzelor dintre exerciții, ci trebuie să te raportezi mereu la "planul cel mare".

Ce îi spuneți unui copil care dorește să înceapă practicarea înotului?
Să creadă sincer în visele lui și să iubească enorm și necondiționat înotul.

Ce calități trebuie să aiba un copil pentru a reuși în acest sport?
Despre această temă s-au scris foarte multe cărți și studii. Calitățile fizice sunt indispensabile, dar ele nu sunt suficiente. Personalitatea sportivului este esența. Poți avea cele mai strălucitoare modele din lumea înotului, dar nu trebuie să ignori originalitatea care te definește ca individ. Trebuie să-ți creezi propria cale și să depui mereu efortul să cauți în interiorul tău resursele cele mai nebănuite și să crezi în ele.

Cum vă autocaracterizați?
Ultima oară când m-am verificat eram timid, dar arogant, indiferent, dar empatic și un procrastinator profesionist, dar responsabil și parolist.

Ce pasiuni aveți? Ce faceți în timpul liber?
Fără să sune previzibil, antrenoratul este activitatea care mă inspiră și mă stimulează intelectual suficient de intens. Mi-aș dori la un moment dat să am un hobby. Timpul liber este dedicat familiei.