Constantin Popovici, locul trei în etapa de Cupă Mondială de la Porto Flavia
Comunicate de presa
12 iul. 2026
Sportivul român Constantin Popovici s-a clasat azi pe poziția a treia în etapa a doua de Cupă Mondială la sărituri în apă de la mare înălțime (27 de metri) din 2026.
La Porto Flavia (Sardinia), Constantin a totalizat, după cele patru sărituri, 401.40 puncte. În același concurs, Cătălin Preda s-a clasat pe poziția a noua, cu 327.75 puncte.
Cei doi sportivi au fost însoțiți de antrenorii Adrian Gavriliu și Florin Avasiloae.
În clasamentul general, Constantin Popovici ocupă locul al doilea, cu 55 de puncte, iar Cătălin Preda se situează pe trei, cu 51 de puncte.
Etapa viitoare de Cupă Mondială la high diving din acest an va avea loc în China, la Zhaoqing, în perioada 21-22 noiembrie.
FELICITĂRI TUTUROR!
HAI ROMÂNIA!
