Cont
SCEC 2023

Rezultatele zilei a doua la CTCE

Rezultate Competitii 01 dec. 2018

La Novi Sad, în Serbia, astăzi, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, au avut loc întrecerile contând pentru ziua a doua, reuniunile 2 și 3, la Concursul Țărilor Central Europene la înot pentru juniori. 

Rareș Tănăsie, la 100 metri bras, a obținut medalia de bronz cu timpul de 1:07:04, iar Antonio Costroj, la 100 metri fluture, a terminat în 55:58, pentru o altă medalie de bronz. La finele reuniunii matinale, ștafeta feminină de 4x200 metri liber a cucerit medalia de bronz. Alcătuirea echipei noastre a fost următoarea: Bianca Costea, Maria Verciuc, Daria Ioana și Bianca Ilie, iar timpul cumulat a însemnat 8:57:27. 

Bianca Costea a câștigat medalia de aur la 50 metri liber cu 26:17, timp care înseamnă nou record național la junioare 13-14 ani. Leon Stan, la proba similară a băieților a fost medaliat cu argint, timpul său fiind de 23:89. Denis Popescu, la 100 metri spate, cu timpul de 59:11, a cucerit o medalie de argint. 

După două zile de concurs, România are un bilanț de 11 medalii, din care una de aur, trei de argint și 7 de bronz. 

Mâine de dimineață este programată ultima reuniune a Concursului Țărilor Central Europene.