Cont

Mesajul Cameliei Potec pentru Ziua Națională a Înotului: „Înotul este un mod de viață. Este un sport care formează caractere”

Comunicate de presa 04 iul. 2019

Apărut în Anglia secolului al 19-lea (1837), înotul a devenit în zilele noastre mai mult decât un sport. Este un mod de viață. Este un sport care formează caractere. Este un mod de e te relaxa după o zi stresantă la birou, este un mod de a te vindeca de anumite afecțiuni, e un mod de a te ajuta să privești cu optimism și încredere spre ziua de mâine.
România nu se poate lăuda că are cei mai mulți practicanți de înot din Europa și nici măcar din partea aceasta de continent. Dar România, care a avut și ea primul bazin în sezolul 19 (1880), se poate lăuda că a format, de-a lungul anilor, campioni europeni, mondiali și olimpici. Și, mai presus de asta, a creat caractere, oameni care odată ce și-au încheiat cariera au ales să continue munca lângă bazin, să crească alți campioni și să formeze noi caractere.
Iar sâmbătă, pe 6 iulie 2019, la îndemnul FINA, pentru prima dată în România, Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a decis să celebreze Ziua Națională a Înotului.
În calitate de președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, vă invit să fiți alături de sportivi, antrenori și oficiali pentru a celebra acest sport minunat și pe oamenii care-l practică, pentru a sărbători un mod de viață și caracterele frumoase pe care le formează!”

Camelia Potec,
Președinte